Oscar 2010

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Oscar 2010

Mesaj  Lucian101 la data de Lun Mar 08, 2010 6:23 pm



CEL MAI BUN FILM: THE HURT LOCKER.
Acţiunea filmului se petrece în Irak. Protagonişti ai unui joc de-a şoarecele şi pisica, nişte soldaţi genişti americani trebuie să supravieţuiască într-un oraş în care orice localnic este un potenţial duşman şi orice obiect o potenţială bombă.

CEL MAI BUN FILM DE ANIMAŢIE: UP.
Lungmetrajul celor de la Pixar/Disney prezintă povestea lui Carl, un septuagenar care îşi ia zborul cu tot cu casă, susţinut în aer de o mulţime de baloane multicolore. Planul bătrânului, care vrea să-şi ţină şi o promisiune făcută soţiei lui decedate, aceea de a explora lumea întreagă, are o singură hibă: în momentul "decolării", pe prispa casei
lui se află şi un entuziast puşti de opt ani. Pete Docter, regizorul filmului, a mai fost nominalizat la Oscar pentru scenariile filmelor Toy Story şi WALL·E, pentru Monsters, Inc. şi pentru scurtmetrajul animat Mike's New Car.

CEL MAI BUN REGIZOR: KATHRYN BIGELOW - THE HURT LOCKER.
Bigelow devine prima femeie care ia Oscarul pentru regie. Filmul de război al lui Bigelow spune povestea unor soldaţi genişti americani. Au mai fost nominalizaţi: James Cameron - Avatar, Lee Daniels - Precious, Jason Reitman - Up in the Air şi Quentin Tarantino - Inglourious Basterds.

CEL MAI BUN ACTOR: JEFF BRIDGES - CRAZY HEART.
Actorul interpretează rolul lui Bad Blake, un cântăreţ de muzică country falit, cu o viaţă furtunoasă în spate, care este pe punctul de a fi salvat. Bridges a mai fost nominalizat de alte patru ori la Oscaruri (The Last Picture Show, Thunderbolt and Lightfoot, Starman şi The Contender). Anul acesta, la această categorie, au mai intrat în cursă George Clooney - Up in the Air, Colin Firth - A Single Man, Morgan Freeman - Invictus şi Jeremy Renner - The Hurt Locker.

CEL MAI BUN ACTOR - ROL SECUNDAR: CHRISTOPH WALTZ - INGLOURIOUS BASTERDS.
Este primul Oscar al lui Waltz.care interpretează rolul colonelului nazist Hans Landa care ucide cu sânge rece familia lui Shosanna Dreyfus (Mélanie Laurent), în Franţa ocupată de germani, în filmul lui Quentin Tarantino. La această categorie mai erau nominalizaţi Matt Damon - Invictus, Woody Harrelson - The Messenger, Christopher Plummer - The Last Station, Stanley Tucci - The Lovely Bones.

CEA MAI BUNĂ ACTRIŢĂ: SANDRA BULLOCK - THE BLIND SIDE.
Prima nominalizare şi primul Oscar al actriţei. Bullock interpretează rolul unei mame adoptive a unui adolescent afro-american, analfabet, şi supraponderal care a fost plasat de mai multe ori în familii adoptive şi a fugit de fiecare dată. Carey Mulligan - An Education, Gabourey Sidibe - Precious: Based on the Novel Push by Sapphire, Meryl Streep - Julie & Julia şi Helen Mirren - The Last Station au mai fost nominalizate la această categorie.

CEA MAI BUNĂ ACTRIŢĂ - ROL SECUNDAR: MO'NIQUE - PRECIOUS: BASED ON THE NOVEL PUSH BY SAPPHIRE.
Interpretează rolul diabolicei mame a lui Precious, o fată de culoare din Harlem, obeză, care a fost abuzată de tatăl ei şi nu ştie să citească. Mama ei este cea care îi spulberă toate visele lui Precious. Au mai fost nominalizate: Penélope Cruz - Nine, Vera Farmiga - Up in the Air, Maggie Gyllenhaal - Crazy Heart şi Anna Kendrick - Up in the Air.

CEL MAI BUN FILM ÎNTR-O LIMBĂ STRĂINĂ: EL SECRETO DE SUS OJOS.
Pelicula este regizată de Juan José Campanella. Un film complex, plin de ambiţie, care îmbină poveşti de dragoste ce se întind pe două generaţii, un thriller cu accente de film poliţist, ceva comedie şi critică politică. Mai erau nominalizate: Ajami (Israel), Das weisse Band (Germania), Un prophète (Franţa) şi La teta asustada (Peru).

CEL MAI BUN MONTAJ: THE HURT LOCKER.
Bob Murawski şi Chris Innis au realizat montajul peliculei. Alte filme nominalizate: Avatar, District 9, Inglourious Basterds şi Precious: Based on the Novel Push by Sapphire.

CEA MAI BUNĂ SCENOGRAFIE: AVATAR.
Echipa a fost formată din Rick Carter, Robert Stromberg şi Kim Sinclair. Pe lista nominalizaţilor s-au mai aflat: The Imaginarium of Doctor Parnassus, Nine, Sherlock Holmes şi The Young Victoria.

CELE MAI BUNE COSTUME: THE YOUNG VICTORIA.
Creatoarea costumelor a fost Sandy Powell care mai are în palmares două Oscaruri, pentru costumele din The Aviator şi Shakespeare in Love. Bright Star, Coco avant Chanel, The Imaginarium of Doctor Parnassus şi Nine erau şi ele nominalizate.

CEL MAI BUN MACHIAJ: STAR TREK.
Barney Burman, Mindy Hall şi Joel Harlow se află la primul Oscar. Mai erau nominalizate filmele Il divo şi The Young Victoria.

CEA MAI BUNĂ IMAGINE și CELE MAI BUNE EFECTE VIZUALE: AVATAR.

CEA MAI BUNĂ COLOANĂ SONORĂ: UP.
Michael Giacchino a fost cel care a obţinut statueta, La această categorie mai erau nominalizate: Avatar, Fantastic Mr. Fox, The Hurt Locker şi Sherlock Holmes.

CEL MAI BUN CÂNTEC ORIGINAL: CRAZY HEART - T-Bone Burnett, Ryan Bingham ("The Weary Kind").
Mai erau nominalizate: Faubourg 36: Reinhardt Wagner, Frank Thomas ("Loin de Paname"), Nine: Maury Yeston("Take It All"), The Princess and the Frog: Randy Newman ("Down in New Orleans"), The Princess and the Frog: Randy Newman ("Almost There").

CEL MAI BUN DOCUMENTAR: THE COVE.
Louie Psihoyos şi Fisher Stevens. au primit premiul. Alte documentare nominalizate: Burma VJ, Food, Inc., The Most Dangerous Man in America: Daniel Ellsberg and the Pentagon Papers şi Which Way Home.

CEL MAI BUN DOCUMENTAR - SCURTMETRAJ: MUSIC BY PRUDENCE.
Roger Ross Williams şi Elinor Burkett se află la primul Oscar. Au mai fost nominalizate la această categorie: China's Unnatural Disaster: The Tears of Sichuan Province, The Last Campaign of Governor Booth Gardner, The Last Truck: Closing of a GM Plant şi Rabbit à la Berlin.

CEL MAI BUN SCURTMETRAj - ANIMAŢIE: LOGORAMA.
Filmul a fost realizat de Nicolas Schmerkin care se află la primul Oscar. Mai intraseră în competiţie: French Roast, Granny O'Grimm's Sleeping Beauty, La dama y la muerte şi Wallace and Gromit in 'A Matter of Loaf and Death.

CEL MAI BUN SCURTMETRAJ: THE NEW TENANTS.
Este regizat de Joachim Back. The Door, Istället för abrakadabra, Kavi şi Miracle Fish erau celelalte filme nominalizate.
avatar
Lucian101
Braveheart

Mesaje : 495
Data de inscriere : 09/09/2009
Varsta : 26
Localizare : Galati

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum