Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

CINEMA NEWS

5 participanți

Pagina 5 din 11 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6 ... 9, 10, 11  Urmatorul

In jos

CINEMA NEWS - Pagina 5 Empty Re: CINEMA NEWS

Mesaj  Blade Runner Sam Oct 31, 2009 3:20 pm



Ultimul trailer Avatar !

200 de ani în viitor, Jake - un veteran de război paralizat - este adus împreună cu alţi pământeni pe planeta Pandora. Aceasta este locuită de rasa Na'vi, o veche civilizaţie deloc încântată de oaspeţi.

Jake şi semenii săi trebuie să lupte pentru a-şi găsi locul pe luxurianta Pandora şi între timp tânărul se îndrăgosteşte de Neytiri, o localnică.

Avatar este primul lungmetraj pentru marele ecran al lui James Cameron după cel mai profitabil film din toate timpurile, Titanic.
Blade Runner
Blade Runner
Citizen Kane

Mesaje : 173
Data de inscriere : 09/09/2009
Varsta : 46
Localizare : Craiova

Sus In jos

CINEMA NEWS - Pagina 5 Empty Re: CINEMA NEWS

Mesaj  Blade Runner Sam Oct 31, 2009 3:22 pm

CINEMA NEWS - Pagina 5 470989l220x0nff25a388
Actorul Dennis Hopper, în vârstă de 73 de ani, a fost diagnosticat cu cancer la prostată.

Purtătorul de cuvât al actorului, Sam Maydew, citat de actustar.com a anunţat joi seară că actorul tocmai a anulat toate proiectele de film şi deplasările în străinătate pentru a se concentra asupra tratamentului.

Diagnosticul a fost pus la câteva săptămâni de ultima internare a actorului, pentru ceea ce păreau a fi simptomele unei gripe. Starul din Easy Rider s-a reinternat recent, acuzând crampe la nivelul stomacului.

Hopper va fi supus unui program special, ceea ce va implica şi amânarea filmărilor la A Beginner's Guide to Endings, aflat în acest moment în pre-producţie şi la horror-ul Forever, scris de Camille Solari.
Blade Runner
Blade Runner
Citizen Kane

Mesaje : 173
Data de inscriere : 09/09/2009
Varsta : 46
Localizare : Craiova

Sus In jos

CINEMA NEWS - Pagina 5 Empty Re: CINEMA NEWS

Mesaj  Blade Runner Sam Oct 31, 2009 3:24 pm

CINEMA NEWS - Pagina 5 923612l220x0nfc1ff648
Regizorul Tony Scott va aduce pe marile ecrane povestea fondatorului trupei de striptease masculin Chippendales, Steve Banerjee, anunţă Variety. Pelicula va prezenta ascensiunea şi decăderea lui Banerjee care a creat un adevărat fenomen în anii '80.

Scenariul va fi scris de Lisa Schrager (Pay the Girl, Gangsta Bitches) şi va avea la bază un scenariu original de Rodney Sheldon.

Povestea lui Steve Banerjee este impresionantă. El a ajuns de la simplu angajat într-o benzinărie din Culver City să conducă un club de noapte exclusivist care s-a transformat apoi în brand-ul cunoscut azi ca Chippendales.

Din păcate, banii i-au luat minţile lui Banerjee. El a angajat un ucigaş pentru a asasina un coregraf cu care negociase un contract. După ce a fost arestat, Steve Banerjee a murit în închisoare, în timp ce aştepta începerea procesului.

În ultimii ani, Scott a regizat filme care au înregistrat încasări mari: Deja Vu, Domino şi The Taking of Pelham 123.
Blade Runner
Blade Runner
Citizen Kane

Mesaje : 173
Data de inscriere : 09/09/2009
Varsta : 46
Localizare : Craiova

Sus In jos

CINEMA NEWS - Pagina 5 Empty Re: CINEMA NEWS

Mesaj  Blade Runner Sam Oct 31, 2009 3:26 pm

CINEMA NEWS - Pagina 5 319639l220x0nb565e620
Celebrul cineast JJ Abrams ar vrea să producă următorul film al seriei Superman, scrie Femalefirst.co.uk. Creatorul serialului Lost ar urma să readucă în atenţia publicului celebrul erou. Ultimul film al seriei, Superman Returns, nu a înregistrat un succes foarte mare.

Abrams spune că este convins că cei de la Warner Brothers ştiu ce fac şi îşi aminteşte că personajul Superman era preferatul lui.

Anul acesta, Abrams a readus pe marile ecrane Star Trek şi a făcut treabă bună, dacă e să ne luăm după părerea criticilor şi milioanele de dolari strânse din încasări.
Blade Runner
Blade Runner
Citizen Kane

Mesaje : 173
Data de inscriere : 09/09/2009
Varsta : 46
Localizare : Craiova

Sus In jos

CINEMA NEWS - Pagina 5 Empty Re: CINEMA NEWS

Mesaj  Blade Runner Sam Oct 31, 2009 3:28 pm

CINEMA NEWS - Pagina 5 807940l220x0n3e5128a9
Tom Cruise şi John Woo ar putea colabora din nou, la zece ani de la Mission: Impossible II, anunţă presa americană. Proiectul este Flying Tigers, un film care prezintă acţiunile curajoase ale unui escadron american. Acţiunea peliculei se petrece la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Lungmetrajul va fi plin de scene spectaculoase, având în vedere că acţiunea filmului va avea loc mai mult în aer, la bordul unor avioane.

Tom Cruise nu a confirmat încă dacă va juca în acest film. În schimb, regizorul John Woo se va afla cu siguranţă în spatele camerei de filmat. Scenariul este semnat de Christopher McQuarrie (Valkyrie).

John Woo este un regizor şi producător chinez, renumit pentru secvenţele de acţiune spectaculoase şi scenele filmate în slow-motion. A realizat Hard Target (1993), Broken Arrow (1996), Face/Off (1997) şi Mission: Impossible II (2000).
Blade Runner
Blade Runner
Citizen Kane

Mesaje : 173
Data de inscriere : 09/09/2009
Varsta : 46
Localizare : Craiova

Sus In jos

CINEMA NEWS - Pagina 5 Empty Re: CINEMA NEWS

Mesaj  Blade Runner Sam Oct 31, 2009 3:30 pm

CINEMA NEWS - Pagina 5 178298l220x0ne6e8b18c
În acest moment nu se ştie dacă Will Smith şi Tommy Lee Jones îşi vor îmbrăca din nou costumele negre ale agenţilor Kay şi Jay, dar cert este că scenaristul Etan Cohen (excelentul Tropic Thunder) scrie Men in Black 3. Conform worstpreviews, regizorul Barry Sonnenfeld, omul din spatele primelor două părţi, ar putea continua seria, cu scopul de a începe filmările în primăvară.

Chiar dacă este ataşat acestui proiect, Sonnenfeld nu a semnat niciun contrat, prin urmare implicarea lui nu este oficială. Nici cea a lui Will Smith nu este, ceea ce arată că planurile continuării ar putea fi spulberate de un eventual refuz al celui mai bine plătit actor de la Hollywood în 2008. Cu toate acestea, zvonurile din cetatea viselor arată că Smith de-abia aşteaptă să reapară în această franciză care a pus câteva cărămizi groase în piedestalul carierei sale.

Implicarea lui Tommy Lee Jones în proiect este nesigură.

O continuare ar putea fi o afacere cât se poate de bună pentru Sony Pictures. Primul Men in Black a avut un buget de 90 de milioane de dolari şi încasări de 590, în timp ce a doua parte a seriei a adus în buzunarele studioului 442 de milioane de dolari.
Blade Runner
Blade Runner
Citizen Kane

Mesaje : 173
Data de inscriere : 09/09/2009
Varsta : 46
Localizare : Craiova

Sus In jos

CINEMA NEWS - Pagina 5 Empty Re: CINEMA NEWS

Mesaj  Blade Runner Sam Oct 31, 2009 3:32 pm

CINEMA NEWS - Pagina 5 419291l220x0nfa035c70
Se pare cã George Miller a găsit actorul potrivit pentru Mad Max 4: Fury Road. Astfel, Tom Hardy ar putea merge pe urmele lui Mel Gibson, conform Empire. Hardy i-a atras atenţia lui Miller o dată cu apariţia din RocknRolla al lui Guy Ritchie.

Pentru rolul principal feminin este vizată Charlize Theron care se află în negocieri cu producătorii.

Filmările sunt programate să înceapă vara viitoare. Pelicula va avea un buget de 100 de milioane de dolari, iar filmările vor dura în jur de şase luni. Mad Max 4 va ajunge în cinematografe în 2011.
Blade Runner
Blade Runner
Citizen Kane

Mesaje : 173
Data de inscriere : 09/09/2009
Varsta : 46
Localizare : Craiova

Sus In jos

CINEMA NEWS - Pagina 5 Empty Re: CINEMA NEWS

Mesaj  Blade Runner Mier Noi 04, 2009 3:53 am

CINEMA NEWS - Pagina 5 A93a7a60db464d712548137
George Clooney se afla in negocieri pentru aparitia in filmul lui Alexander Payne, "The Descendants", informeaza variety.com.

Actorul, care in prezent este implicat in proiectul lui Anton Corbijn - The American, se afla in negocieri pentru a interpreta rolul principal in filmul Descendants.

Pelicula spune povestea unui bogatas care pleaca cu cele doua fiice ale sale in cautarea iubitului sotiei sale, in speranta ca isi va tine familia unita.

Filmarile vor incepe in luna februarie si se vor desfasura in Hawai. Aceasta pelicula reprezinta si prima colaborare intre George Clooney si regizorul Alexander Payne.

Scenariul a fost realizat de Nat Faxon si Jim Rash dupa romanul cu acelasi nume al lui Kaui Hart Hemmings. George Clooney va putea fi vazut in curand in trei filme: Fantastic Mr. Fox, The Men Who Stare at Goats si Up in the Air.
Blade Runner
Blade Runner
Citizen Kane

Mesaje : 173
Data de inscriere : 09/09/2009
Varsta : 46
Localizare : Craiova

Sus In jos

CINEMA NEWS - Pagina 5 Empty Re: CINEMA NEWS

Mesaj  Blade Runner Mier Noi 04, 2009 3:57 am

CINEMA NEWS - Pagina 5 Eeeeeae7da3c0e112572385
Blair Witch revine pe marile ecrane pentru o noua aventura plina de adrenalina, anunta Empire.

Avand in vedere ca Paranormal Activity, filmul horror cu incasari record, a fost un succes, moda filmelor cu buget mic revine in atentia publicului.

Asa ca, desi au trecut 10 ani de la lansarea primului episod din Proiectul Blair Witch, producatorii se tot gandesc la o continuare.

"Nu as fi sincer, daca as spune ca nu am fost gelos pe succesul inregistrat de Paranormal Activitiy. Este sentimentul ca as fi putut sa fac eu asta. Stiu cum sa fac astfel de filme", a declarat Eduardo Sanchez, unul dintre creatorii Blair Witch Project,

Primul Blair Witch ii are in centru pe Heather Donahue, Joshua Leonard si Michael Williams, trei prieteni care, pe 21 octombrie 1994, s-au dus in padurea Black Hills (Maryland) pentru a realiza un documentar despre o legenda locala: The Blair Witch.

Din acel moment nu s-a mai auzit nimic de ei. Un an mai tarziu a fost gasit un material filmat, caruia i s-a dat numele de „Proiectul Blair Witch”. Acesta prezinta, de fapt, intamplarile ingrozitoare prin care au trecut cineastii in padurea Black Hills timp de cinci zile si motivatia care a dus la disparitia grupului.

Revenind la Blair Witch 3, Sanchez a spus doar atat: "Suntem in faza in care vom merge cu proiectul la Lionsgate, companie care detine drepturile. Ori vor da unda verde, ori il vor desfiinta".
Blade Runner
Blade Runner
Citizen Kane

Mesaje : 173
Data de inscriere : 09/09/2009
Varsta : 46
Localizare : Craiova

Sus In jos

CINEMA NEWS - Pagina 5 Empty Re: CINEMA NEWS

Mesaj  Blade Runner Vin Noi 06, 2009 11:24 pm

CINEMA NEWS - Pagina 5 Vincentcassel199x300
Dupa Natalie Portman, Mila Kunis si Meryl Streep, este randul lui Vincent Cassel sa se alature noului proiect cinematografic al lui Darren Aronofsky (The Wrestler, Requiem for a Dream), thriller-ul psihologic Black Swan.

Francezul, castigator al premiului Cesar pentru rolul lui Jacques Mesrine, va face tranzitia din lumea violentei masculine in lumea dramatica a dansului, in acest thriller despre rivalitatea dintre o balerina in declin profesional (Natalie Portman) si “adversara” sa artistica (Mila Kunis).

Drept urmare a acceptului, Cassel va pleca in New York, unde va mai adauga portofoliului sau un film marca Hollywood.
Blade Runner
Blade Runner
Citizen Kane

Mesaje : 173
Data de inscriere : 09/09/2009
Varsta : 46
Localizare : Craiova

Sus In jos

CINEMA NEWS - Pagina 5 Empty Re: CINEMA NEWS

Mesaj  Blade Runner Vin Noi 06, 2009 11:29 pm

CINEMA NEWS - Pagina 5 806611l220x0nea186942p
Gerard Butler va juca, alături de Ralph Fiennes, în noul lungmetraj Coriolanus, anunţă Hollywood Reporter. O dată cu acest film, Fiennes îşi va face debutul regizoral.

Coriolanus este inspirat din tragedia scrisă de William Shakespeare a cărei acţiune se petrece în Roma Antică şi prezintă viaţa legendarului conducător Gaius Martius Coriolanus.

Butler va fi Tullus Aufidius, comandant al armatei volscilor în piesa lui Shakespeare. Fiennes va interpreta rolul principal, cel al soldatului roman dispreţuitor, stârnit de mama lui să candideze pentru Senat. Vanessa Redgrave va interpreta rolul mamei personajului principal.

Filmările vor începe în luna martie, în Serbia. Scenariul lungmetrajului este scris de John Logan (The Aviator).
Blade Runner
Blade Runner
Citizen Kane

Mesaje : 173
Data de inscriere : 09/09/2009
Varsta : 46
Localizare : Craiova

Sus In jos

CINEMA NEWS - Pagina 5 Empty Re: CINEMA NEWS

Mesaj  Blade Runner Vin Noi 06, 2009 11:31 pm

CINEMA NEWS - Pagina 5 175020l220x0n4b2d1762
Sam Worthington nu va mai fi distribuit în The Tourist, alături de Angelina Jolie, iar numele lui Johnny Depp figurează ca alternativă, conform Variety.

Deşi thrillerul Sony The Tourist a avut ca primă distribuţie cuplul Tom Cruise - Charlize Theron, iar în ultima lună cei doi au fost înlocuiţi cu perechea Angelina Jolie - Sam Worthington, iată că o serie de diferende între producători şi starul din Avatar fac ca numele lui Depp să intre în cărţi.

The Tourist este, de asemenea, în căutarea unui regizor, pentru că şi Florian Henckel von Donnersmarck s-a retras din proiect, o dată cu Worthington, din cauza aceleiaşi nepotriviri de viziune cu producătorii. O serie de alţi regizori de calibru, printre care Alfonso Cuaron, sunt interesaţi să preia proiectul.

GK Films, al lui Graham King, va finanţa şi distribui filmul, în urma unui acord care priveşte mai multe producţii, făcut cu Sony Pictures Entertainment. King va produce împreună cu Tim Headington, Gary Barber, Roger Birnbaum şi Jonathan Glickman. Scenariul iniţial al The Tourist a fost scris de Julian Fellowes, apoi modificat de Christopher McQuarrie şi Jeffrey Nachmanoff.

Atâtea schimbări care băntuie proiectul The Tourist nu par a fi de bun augur, dar dacă Depp va semna contractul cu Sony şi cu cei de la GK Films, va rezulta cel mai incitant cuplu pe marile ecrane în 2010 - Angelina Jolie ,ca agent Interpol, şi Johnny Depp - ca turist american implicat în căutarea unui criminal, alături de Jolie.
Blade Runner
Blade Runner
Citizen Kane

Mesaje : 173
Data de inscriere : 09/09/2009
Varsta : 46
Localizare : Craiova

Sus In jos

CINEMA NEWS - Pagina 5 Empty Re: CINEMA NEWS

Mesaj  Blade Runner Vin Noi 06, 2009 11:32 pm

CINEMA NEWS - Pagina 5 898178l220x0na0dd5ed3
Helen Mirren va juca, alături de Morgan Freeman şi Bruce Willis, în thriller-ul de spionaj Red care este inspirat dintr-un roman de benzi desenate al celor de la WildStorm/DC, anunţă Variety. Robert Schwentke va semna regia, iar scenariul va fi scris de fraţii Erich şi Jon Hoeber.

Summit Entertainment a achiziţionat drepturile de ecranizare pentru "Red" anul trecut. Cele trei romane, publicate între 2003 şi 2004, prezintă povestea unui fost agent CIA care duce o viaţă liniştită de pensionar până când un asasin profesionist încearcă să îl ucidă.

Filmările la Red vor începe în ianuarie, în Toronto şi în Louisiana. Filmul va fi lansat în Statele Unite pe 19 noiembrie
Blade Runner
Blade Runner
Citizen Kane

Mesaje : 173
Data de inscriere : 09/09/2009
Varsta : 46
Localizare : Craiova

Sus In jos

CINEMA NEWS - Pagina 5 Empty Re: CINEMA NEWS

Mesaj  Blade Runner Vin Noi 06, 2009 11:35 pm

CINEMA NEWS - Pagina 5 216575l220x0nc94711a7
Cel mai recent film al lui Michael Winterbottom, The Killer Inside Me, care va avea premiera în 2010, îşi lansează în sfârşit primul trailer. Cu o lungime de peste 5 minute, trailerul face un rezumat destul de convingător filmului.

Jessica Alba şi Casey Affleck sunt prima dată împreună pe marele ecran, iar distribuţia îi mai numără pe Kate Hudson, Bill Pullman, Elias Koteas şi Ned Beatty. Pelicula este o noua adaptare a romanului scris de Jim Thompson şi publicat în 1952, catalogat drept cea mai buna opera a lui Thompson. Romanul a mai fost ecranizat în 1976, cu Stacy Keach în rolul principal şi Burt Kennedy ca regizor.

The Killer Inside Me spune povestea unui şerif din vestul Texasului, interpretat de Affleck. Pe parcursul filmului vom asista la transformarea şerifului într-un criminal crud. Jessica Alba joacă rolul unei prostituate. Scenariul noului lungmetraj este semnat de Robert Weinbach şi John Curran.

Blade Runner
Blade Runner
Citizen Kane

Mesaje : 173
Data de inscriere : 09/09/2009
Varsta : 46
Localizare : Craiova

Sus In jos

CINEMA NEWS - Pagina 5 Empty Re: CINEMA NEWS

Mesaj  Blade Runner Dum Noi 08, 2009 4:46 pm

CINEMA NEWS - Pagina 5 380629l220x0n647d57a6
Documentarul This Is It, lansat în întreaga lume pe 28 octombrie, a strâns până acum 113,3 milioane de dolari, conform Box Office Mojo.

Numai în Statele Unite, documentarul despre Michael Jackson a avut încasări de 43,8 milioane de dolari. Cele mai mari încasări au fost înregistrate în Japonia (18.2 milioane de dolari), Marea Britanie (11.1 milioane de dolari),Germania (8.9 milioane de dolari) şi Franţa (8.7 milioane de dolari).

Filmul prezintă imagini de la repetiţiile la care Michael a participat cu câteva zile înainte de a muri. El se pregătea pentru seria de concerte pe care urma să o aibă la Londra.

Michael Jackson a încetat din viaţă pe 25 iunie, la Los Angeles, la vârsta de 50 de ani, în urma unei supradoze de medicamente.
Blade Runner
Blade Runner
Citizen Kane

Mesaje : 173
Data de inscriere : 09/09/2009
Varsta : 46
Localizare : Craiova

Sus In jos

CINEMA NEWS - Pagina 5 Empty Re: CINEMA NEWS

Mesaj  Blade Runner Dum Noi 08, 2009 4:48 pm

CINEMA NEWS - Pagina 5 560324l220x0na7fa162a
Până când va începe filmările la următorul film Bond, care s-ar putea desfăşura la Studiourile Pinewood Shepperton din Marea Britanie, Daniel Craig va filma la Pinewood Studios Toronto noul thriller psihologic al lui Jim Sheridan, Dream House, anunţă Hollywood Reporter.

Filmările vor începe pe data de 25 ianuarie 2010 şi se vor încheia pe 9 aprilie 2010. Studiourile din Toronto sunt acum conduse de Pinewood Shepperton.

Craig interpretează rolul unui director de editură din New York care se mută cu familia într-un orăşel de provincie pentru o viaţă mai liniştită. Lucrurile se complică atunci când află că noua locuinţă a fost scena unei crime oribile.

Jim Sheridan (In the Name of the Father, In America, My Left Foot: The Story of Christy Brown) a fost nominalizat de şase ori la Oscar, dar nu a câştigat niciodată.
Blade Runner
Blade Runner
Citizen Kane

Mesaje : 173
Data de inscriere : 09/09/2009
Varsta : 46
Localizare : Craiova

Sus In jos

CINEMA NEWS - Pagina 5 Empty Re: CINEMA NEWS

Mesaj  Blade Runner Dum Noi 08, 2009 4:49 pm

CINEMA NEWS - Pagina 5 532954l220x0ne200fcf2
Gwyneth Paltrow va apărea alături de Nicole Kidman în The Danish Girl, o ecranizare după romanul lui David Ebershoff, care spune povestea relaţiei dintre primul transsexual operat, Einar Wegener, şi soţia lui.

Charlize Theron fusese iniţial distribuită alături de Kidman, dar o serie de neînţelegeri au făcut-o pe Theron să se retragă din proiect.

Thomas Alfredson (Let the Right One In) regizează după un scenariu de Lucinda Coxon. Gail Mutrux, Anne Harrison şi Linda Reisman sunt producători, alături de Kidman şi Per Saari.

Într-o după-amiază, în Copenhaga anilor '20, Greta, o pictoriţă de portrete, îi cere soţului ei să ţină locul unui model feminin. Acesta, îmbrăcat în rochie, ciorapi şi pantofi de damă începe să se metamorfozeze în Lili. Iar atunci când pozele stârnesc un interes puternic din partea publicului, Greta îşi încurajează soţul să meargă mai departe. Dar de data asta jocul devine ceva mult mai periculos, care le va ameninţa căsnicia.

Kidman îl va juca pe Einar, iar Paltrow pe Greta, care rămâne alături de partenerul ei de-a lungul operaţiei de schimbare a sexului, dar care se desparte de el atunci când îşi dă seama că bărbatul de care s-a îndrăgostit nu mai există.

Finanţarea e realizată de Footprint Investments LLC, iar vânzările sunt asigurate de Kathy Morgan şi KMI. Filmul e o coproducţie între Pretty Pictures în asociere cu Harrison Productions şi Blossom Films. Ultimul film al lui Paltrow a fost Iron Man 2, care va avea premiera în mai 2010.
Blade Runner
Blade Runner
Citizen Kane

Mesaje : 173
Data de inscriere : 09/09/2009
Varsta : 46
Localizare : Craiova

Sus In jos

CINEMA NEWS - Pagina 5 Empty Re: CINEMA NEWS

Mesaj  Blade Runner Mier Noi 11, 2009 3:02 am

CINEMA NEWS - Pagina 5 347532l

Gheorghe Dinică, operat luni seară de colecist, a încetat din viaţă la ora 13, la Spitalului de Urgenţă Floreasca.

Starea actorului se înrăutăţise după operaţie, pe un fond de şoc septic şi o disfuncţie multiplă de organe cu insuficienţă respiratorie acută.

Într-un comunicat de marţi al Spitalului de Urgenţă Floreasca din Capitală, unde actorul era internat din 22 octombrie, se precizează că actorul a fost supus unei intervenţii de urgenţă - "colecistectomie laparoscopică", dar evoluţia stării de sănătate a actorului a fost "extrem de gravă, necesitând măsuri de terapie intensivă".

În 27 octombrie, medicii de la Spitalul de Urgenţă Floreasca au constatat, în urma rezultatelor bacteriologice, că actorul Gheorghe Dinică avea infecţie cu stafilococ auriu şi candida. Acesta a fost diagnosticat cu bronhopneumonie cu stafilococ auriu şi candida, pneumonie bazală stânga în remisie, şoc septic şi disfuncţie multiplă la organe.

Gheorghe Dinică a debutat ca actor în filmul "Străinul", în anul 1963 şi de atunci a jucat în peste 60 de filme ("După-amiaza unui torţionar", "Filantropica", seria aventurilor comisarului Moldovan etc.), seriale TV ("Inimă de ţigan"), dar şi în piese de teatru ("Tache, Ianke şi Cadâr", "În numele trandafirului" etc.). A lansat mai multe albume muzicale, precum "Cântece de petrecere" şi "Cântece de petrecere 2", în colaborare cu Ştefan Iordache şi Nelu
Ploieşteanu. Este societar de onoare al Teatrului Naţional "I.L.Caragiale" din 2002.
Blade Runner
Blade Runner
Citizen Kane

Mesaje : 173
Data de inscriere : 09/09/2009
Varsta : 46
Localizare : Craiova

Sus In jos

CINEMA NEWS - Pagina 5 Empty Re: CINEMA NEWS

Mesaj  Blade Runner Mier Noi 11, 2009 3:04 am

CINEMA NEWS - Pagina 5 116050l220x0na40e8a6d

A Christmas Carol, animaţia 3D cu Jim Carrey în rol multiplu, a avut 15.322 de spectatori în weekendul premierei, clasându-se astfel pe primul loc în box-office-ul din România. Pe locul al doilea în clasament a coborât Michael Jackson's This Is It, cu 12.382 spectatori, în acest moment filmul concert despre ultimele zile din viaţa megastarului fiind vizionat de 66.294 de persoane.

Pe locul al treilea se află premiera Bad Lieutenant: Port of Call New Orleans/Păcatele unui poliţist - Ultimul apel: New Orleans, cu Nicolas Cage în rolul unui poliţist cum de mult n-ai mai văzut la cinema. 8.948 de spectatori au avut ocazia să-l vadă pe Cage într-unul din puţinele roluri bune din filmografia sa recentă.

Comedia romantică The Rebound se menţine puternic în top, cu 3.367 în cea de-a cincea săptămână de prezenţă pe ecranele noastre. Surrogates, ultimul film al lui Bruce Willis, a coborât pe locul 5, cu 3.050 spectatori.

Cea de-a treia premieră a săptămânii, Soţia călătorului în timp, s-a clasat pe locul şapte, cu 2.404 de bilete vândute.
Blade Runner
Blade Runner
Citizen Kane

Mesaje : 173
Data de inscriere : 09/09/2009
Varsta : 46
Localizare : Craiova

Sus In jos

CINEMA NEWS - Pagina 5 Empty Re: CINEMA NEWS

Mesaj  Blade Runner Mier Noi 11, 2009 3:06 am

CINEMA NEWS - Pagina 5 870871l220x0n64031fc9

Winona Ryder ar putea juca alături de Natalie Portman şi Mila Kunis în mult aşteptatul thriller supranatural Black Swan, regizat de Darren Aronofsky, conform Variety.

Fox Searchlight discută oportunitatea co-finanţării şi distribuirii filmului, alături de Cross Creek Pictures.

Producători sunt Arnold Messer şi Mike Medavoy, de la Phoenix Pictures, plus Brian Oliver (de la Cross Creek) şi Scott Franklin, de la Protozoa.

Plasat în lumea baletului din New York, filmul se centrează pe o veterană a dansului (jucată de Portman) şi rivalitatea cu o altă balerină (Kunis). Ryder ar putea juca rolul unei colege de scenă a celor două balerine.


Winona Ryder, a cărei carieră a stagnat vreme de un deceniu, ar putea reveni deplin în atenţia publicului cu Black Swan, după ce spectatorii aflaţi la Festivalul de Film de la Berlin o văzuseră la începutul anului în captivantul The Private Lives of Pippa Lee (Rebecca Miller).
Blade Runner
Blade Runner
Citizen Kane

Mesaje : 173
Data de inscriere : 09/09/2009
Varsta : 46
Localizare : Craiova

Sus In jos

CINEMA NEWS - Pagina 5 Empty Re: CINEMA NEWS

Mesaj  Blade Runner Mier Noi 11, 2009 3:11 am

CINEMA NEWS - Pagina 5 C84b8299e9779ab12403875


Jamie Foxx si Martin Lawrence vor face pentru prima data echipa pe ecrane si nu oricum, ci in rolurile a doua femei, anunta digitalspy.com.

Foxx si Lawrence isi vor aduce creatiile comice Sheneneh and Wanda pe marele ecran cat de curand. Proiectul a luat fiinta sub forma unui trailer parodie pentru un film intitulat Skank Robbers, trailer promovat in cradul BET Awards de anul acesta.

In trailer, cei doi actori apareau deghizati in femei care isi castiga existenta jefuind banci.

Jamie Foxx va scrie scenariul noului film Sheneneh And Wanda, dar va fi si producator alaturi de Martin Lawrence. Cei doi se cunosc inca de pe vremea cand lucrau in show-uri de stand-up comedy, dar pana acum nu au jucat niciodata impreuna.

Daca pentru Foxx echipamentul feminin va fi o premiera, Lawrence este deja obisnuit sa se impiedice in rochii dupa ce a jucat in seria de filme Big Momma's House.
Blade Runner
Blade Runner
Citizen Kane

Mesaje : 173
Data de inscriere : 09/09/2009
Varsta : 46
Localizare : Craiova

Sus In jos

CINEMA NEWS - Pagina 5 Empty Re: CINEMA NEWS

Mesaj  Blade Runner Joi Noi 12, 2009 2:27 am

CINEMA NEWS - Pagina 5 800221l220x0n672092c4

Sophia Loren a recunoscut că nu i-a fost deloc uşor să lucreze cu Daniel Day-Lewis, alături de care joacă în muzicalul Nine, conform Femalefirst.co.uk. Loren spune că actorul este înfricoşător şi nu de puţine ori a intimidat-o.

Distribuţia peliculei este una de cinci stele, fiind formată din vedete precum Penélope Cruz Nicole Kidman sau Judi Dench
"Daniel este incredibil. Te hipnotizează, este magic, frumos şi strălucitor, dar este şi foarte înfricoşător. De fiecare dată când aveam de filmat o scenă cu el, era atât de profund şi de real că era aproape intimidant", povesteşte Loren

Daniel Day-Lewis interpretează rolul Guido Contini, un regizor de film între două vârste, aflat într-o criză de identitate şi într-un impas creator. Contini găseşte sprijin în amintirile din copilărie, mai ales cele de când avea nouă ani, dar şi în femeile din viaţa lui: mama acestuia (Sophia Loren), soţia (Marion Cotillard), amanta (Penélope Cruz), muza (Nicole Kidman), confidenta (Judi Dench) şi o jurnalistă americană (Kate Hudson).

Filmul va fi lansat în România pe 29 ianuarie 2010.
Blade Runner
Blade Runner
Citizen Kane

Mesaje : 173
Data de inscriere : 09/09/2009
Varsta : 46
Localizare : Craiova

Sus In jos

CINEMA NEWS - Pagina 5 Empty Re: CINEMA NEWS

Mesaj  Blade Runner Joi Noi 12, 2009 2:29 am

CINEMA NEWS - Pagina 5 301981l220x0nee88dc43

Cei de la Fox au achiziţionat un nou proiect despre sfârşitul lumii de la Jeremy Passmore şi Andre Fabrizio, anunţă Hollywood Reporter. Len Wiseman, cel care a realizat Live Free or Die Hard şi Underworld, ar urma să regizeze şi să producă pelicula.

Povestea este una originală despre un grup de oameni care supravieţuiesc în urma sfârşitului lumii. Va fi pus accentul pe misterul din jurul supravieţuirii lor miraculoase.

Printre proiectele lui Wiseman se numără Atlantis Rising şi Shrapnel.

Următoarea Apocalipsă cinematografică este cea a lui Roland Emmerich, 2012. Filmul va fi lansat vineri în cinematografe.
Blade Runner
Blade Runner
Citizen Kane

Mesaje : 173
Data de inscriere : 09/09/2009
Varsta : 46
Localizare : Craiova

Sus In jos

CINEMA NEWS - Pagina 5 Empty Re: CINEMA NEWS

Mesaj  Blade Runner Joi Noi 12, 2009 2:32 am

CINEMA NEWS - Pagina 5 578985l220x0n9c973850

Vestea morţii celebrului actor român Gheorghe Dinică a făcut înconjurul lumii. Prestigioasa agenţie de presă Associated Press a relatat pe larg despre moartea artistului, iar informaţiile au fost preluate de mai multe publicaţii internaţionale de top: news.yahoo.com, entertainment.msn.com sau abcnews.go.com.

"Gheorghe Dinică, Well-Known Romanian Actor, Dies" (Gheorghe Dinică, binecunoscut actor român, a murit", titrează ABC News.

Publicaţia mai menţionează că Dinică a încântat numeroase generaţii prin rolurile sale în zeci de piese de teatru şi de filme.

Unii îl numeau Robert De Niro de România datorită asemănării cu actorul american, scrie Yahoo News.

Gheorghe Dinică va fi înmormântat vineri pe Aleea Artiştilor din Cimitirul Bellu.
Blade Runner
Blade Runner
Citizen Kane

Mesaje : 173
Data de inscriere : 09/09/2009
Varsta : 46
Localizare : Craiova

Sus In jos

CINEMA NEWS - Pagina 5 Empty Re: CINEMA NEWS

Mesaj  Blade Runner Joi Noi 12, 2009 2:34 am

CINEMA NEWS - Pagina 5 524736l220x0n9ef237a7

Celebra peliculă Twilight este campiona nominalizărilor la ediţia 2010 a Premiilor People's Choice. La categoria cea mai bună franciză se va bate cu Harry Potter, Star Trek, Transformers şi X-Men.

Câştigătorii vor fi aleşi de public, iar ceremonia va avea loc pe 6 ianuarie 2010.

Vă prezentăm în continuare nominalizările la cele mai importante categorii:



Actorul preferat al publicului:
Brad Pitt
Hugh Jackman
Johnny Depp
Robert Pattinson
Ryan Reynolds

Actriţa preferată a publicului:
Anne Hathaway
Drew Barrymore
Jennifer Aniston
Kristen Stewart
Sandra Bullock

Actorul de acţiune preferat al publicului:
Christian Bale
Gerard Butler
Hugh Jackman
Shia LaBeouf
Vin Diesel

Actorul de comedie preferat al publicului:
Adam Sandler
Ben Stiller
Jim Carrey
Ryan Reynolds
Vince Vaughn

Echipa favorită de pe marile ecrane a publicului:
Harry Potter and the Half-Blood Prince - Daniel Radcliffe, Rupert Grint & Emma Watson
The Proposal - Sandra Bullock & Ryan Reynolds
Transformers: Revenge of the Fallen - Shia LaBeouf & Megan Fox
The Twilight Saga - Robert Pattinson, Kristen Stewart & Taylor Lautner
X-Men Origins: Wolverine - Hugh Jackman, Liev Shreiber, Ryan Reynolds, Will.i.am, Dominic Monaghan & Daniel Henney

Cel mai bun film independent:
(500) Days of Summer
District 9
Inglourious Basterds
Paranormal Activity
Tyler Perry's Madea Goes To Jail

Cel mai bun film de comedie:
17 Again
Bride Wars
The Hangover
He's Just Not That Into You
The Proposal

Cel mai bun film:
The Hangover
Harry Potter and the Half-Blood Prince
The Proposal
Star Trek
Twilight

Cel mai bun film pentru întreaga familie:
Hannah Montana: The Movie
Ice Age: Dawn of the Dinosaurs
Night at the Museum: Battle of the Smithsonian
Up
Where the Wild Things Are

Cea mai bună franciză
Harry Potter
Star Trek
The Twilight Saga
Transformers
X-Men

Cel mai bun serial - dramă:
CSI: Crime Scene Investigation
Grey's Anatomy
House
Lost
NCIS

Cel mai bun serial - comedie:
The Big Bang Theory
Desperate Housewives
How I Met Your Mother
The Office
Two and a Half Men
Blade Runner
Blade Runner
Citizen Kane

Mesaje : 173
Data de inscriere : 09/09/2009
Varsta : 46
Localizare : Craiova

Sus In jos

CINEMA NEWS - Pagina 5 Empty Re: CINEMA NEWS

Mesaj  Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 5 din 11 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6 ... 9, 10, 11  Urmatorul

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum